Despre noi

Împreună facem echipă!

Asociația Proacta EDU a luat ființă în 2018, după mai mulți ani de confruntare cu sistemul de educație din România, ca urmare a înțelegerii nevoilor sociale actuale.

Considerând educația temelia unei societăți puternice și dezvoltate am ales să ne aplecăm în mod special asupra acestui domeniu, folosind însă, în slujba societății și cunoștințele de psihologie dobândite în anii de formare, iar mai apoi cei de cabinet.

Sub deviza Educație prin acțiune și schimbare prin educație, Asociația Proacta EDU oferă:

  • programe naționale pentru școală și familie;
  • suport psihologic și sprijin social pentru comunități;
  • inițiative și strategii de schimbare prin educație.

Activitatea noastră se caracterizează printr-un mod holistic și integrativ, de abordare a nevoilor sociale. Astfel, ne asigurăm că rolul fiecăruia dintre cei implicați în proces (fie el educativ sau de altă natură) este clar conturat și asumat, iar buna funcționalitate este dată de buna colaborare a parților, nu de un singur individ.

De multe ori pare că există o prăpastie între nevoile practice întâlnite și cadrul legislativ sau factorii decizionali, iar, aici, noi încercăm să creăm o punte de comunicare între aceștia, obținând astfel un răspuns adaptat nevoilor concrete.

Toate, în timp ce îi considerăm pe copii beneficiari finali ai procesului de educație, incluzând și evidențiând rolul părinților și al cadrelor didactice în demersul formativ.

O societate educată are capacitatea de a-și forma sau păstra un set de valori, iar noi toți suntem responsabili față de adulții de mâine, prin felul în care susținem copiii de azi!

Nicoleta Albert

Nicoleta Albert

Președinte Asociația Proacta EDU

Programul Național

Profesor și Părinte Azi
Înscrie-te la curs

Asociația Proacta EDU

Bd. Corneliu Coposu, Nr. 4, sector 3, Bucureşti
e-mail: contact@proactaedu.ro