Proiecte
Profesor și Părinte Azi
Lansarea oficială a programului național care contribuie la îmbunătățirea relației școală-familie, a avut loc spre finalul anului 2019 cu participarea a peste 300 de invitați – inspectori școlari, directori ai unităților de învățământ și cadre didactice din București și Ilfov.
Programul este acreditat de către Ministerul Educației, oferind credite transferabile cadrelor didactice care-l urmează. Implementarea lui era programată pentru anul 2020, dar ca urmare a contextului pandemic a fost amânată și reluată în 2021, când a putut avea loc caravana națională
Caravana națională Profesor și Părinte AZI
Traseul caravanei a acoperit toată țara în perioada 29 martie – 23 aprilie 2021
Prieten cu Școala
Program conceput pentru a ajuta școlarii în vederea creșterii atitudinii pozitive față de procesul de învățare, dezvoltarea coeziunii de grup și dezvoltarea de soluții personalizate pentru învățământ incluziv.
Programul este compus dintr-o serie de workshop-uri interactive susținute de către psihologi și psihoterapeuți, fiind grupate pe categorii de vârstă școlară. Acestea sunt însoțite și de consilierea părinților și a cadrelor didactice pentru elevii înscriși în program.
Desfășurarea programului a avut loc în 2018-2019 și au beneficiat de el peste 100 de elevi.
Telverde cu DSU și Digi în starea de urgență
Ca urmare a epidemiei de COVID-19 și a stării de urgență, în perioada 20.04.2020 – 18. 05.2020, Asociația Proacta EDU a gestionat aproximativ 1600 de apeluri, oferind suport psihologic și sprijin social pe parcursul a peste 11.000 de minute de convorbire.
La inițiativa Asociației Proacta EDU, prin intermediul liniei TelVerde pusă la dispoziție de către Digi România și sub egida Departamentului pentru Situații de Urgență, cu ajutorul voluntarilor Asociației, am implementat și desfășurat la nivel național campania de suport psihologic pentru toți cei care avea nevoie de acest serviciu și ne apelau. De asemenea, pentru cei care aveau nevoie de suport social, operatorii noștri îi redirecționau către instituțiile partnere care puteau oferi aceasta.
Linia de TelVerde s-a dovedit a fi de real folos și a ajutat în 14 cazuri de risc speciale să depășească momentele critice și să se stabilizeze, situații în care am colaborat cu Poliția și alte autorități locale .
Ambasador pentru Comunitate
Proiect de suport psihologic adresat elevilor, personalului didactic, dar și părinților, derulat pe durata stării de urgență din 2020, în parteneriat cu Ministerul Educației.
În cadrul proiectului am avut:
- linie telefonică de suport pshiologic;
- Serie de scurte materiale video cu conținut psihoeducațional, postate pe pagina de Facebook a Ministerului Educației (https://www.edu.ro/etichete/ambasador-pentru-comunitate)
- Clipul motivațional #EUPot” adresat elevilor de clasa a VIII-a și aXII-a, generația care a susținut examenele de final de ciclu în condiții speciale de pandemie. Filmul s-a bucurat din plin de aprecierea elevilor (peste 17.000 de vizualizări) și a fost difuzat în cadrul evenimentului care a marcat Ziua Internațională a Educației din 5 octombrie 2020. – https://fb.watch/7UqfCa4yOt/
Advocacy
în calitate de partener pentru dialog social și inițiator de propuneri, Asociația Proacta EDU participă activ la dezbateri publice și consultări care vizează îmbunătățirea calității vieții populației. Menționăm astfel:
- Comisia de metodologie Antibullying a Ministerul Educației (Ordinul nr. 3019/2020 pentru constituirea grupului de lucru privind elaborarea Normelor metodologice de aplicare a art. III din Legea nr. 221/2019 de modificare și completare a Legii educației naționale nr. 1/2011 – Lege5.ro)
- Co-organizator al dezbaterii publice de la Senatul României, privind rolul și statutul psihologului școlar și al consilierului școlar (Dezbatere organizată de Comisia pentru învățământ, tineret și sport din cadrul Senatului României – YouTube)
Grupul de lucru de la Guvernul României cu privire la Programul Național din Grijă pentru Copii!
Mulțumiri sponsorilor și partenerilor noștri















Asociația Proacta EDU
Bd. Corneliu Coposu, Nr. 4, sector 3, Bucureşti
e-mail: contact@proactaedu.ro